world in my eyes

Nicolae Malaxa (n. 10/23 decembrie 1884, oraşul Huşi, judeţul Vaslui – d. 1965, New Jersey) a fost un inginer şi întreprinzător român, unul din cei mai importanţi ai României interbelice. În acelaşi timp, Malaxa este o personalitate controversată datorită simpatiilor sale politice.

Biografie

Nicolae Malaxa s-a născut la data de 10/23 decembrie 1884 în oraşul Huşi într-o familie de greci stabiliţi în localitate la începutul secolului al XIX-lea (în jurul anului 1818). Tatăl său se numea Costache Malaxa, iar mama sa, Elena Ruxandra, a fost fiica spătarului Bădărău.

Nicolae Malaxa a urmat şcoala primară şi liceul la Iaşi. Beneficiind de sprijinul familiei, a efectuat studii superioare de inginerie la Universitatea Politehnică din Karlsruhe (Germania). La vârsta de 37 de ani, Malaxa era un inginer cu experienţă, cu imaginaţie şi un abil om de afaceri.

Pe un teren situat la periferia Bucureştiului, Malaxa a înfiinţat la 3 august 1921 un atelier de fabricare de material rulant. În acel atelier se reparau locomotive şi vagoane de cale ferată, Malaxa extinzându-şi afacerile în mod continuu.

În anul 1923, construieşte din temelii între anii 1923-1927 o uzină lângă Halta Titan. Patru ani mai târziu, industriaşul român beneficiază de prevederile unei legi (publicată în Monitorul Oficial nr. 57/13.03.1927) prin care se încuraja dezvoltarea industriei naţionale. Astfel, el încheie în acelaşi an un contract cu societatea Căile Ferate Române, pentru fabricarea unor locomotive de concepţie proprie românească, asumându-şi riscuri suficient de mari.

Primele locomotive

Primind un avans de la Căile Ferate Române pentru contractul încheiat şi cu ajutorul unor credite de la diverse bănci, Malaxa a utilat uzina construită în perioada 1923-1927 cu 82 de maşini-unelte cumpărate din Germania, aceasta devenind cea mai performantă fabrică de material rulant din Europa de la acea vreme.[necesită citare] Malaxa a angajat cu contract 180 de muncitori germani calificaţi, pe o perioadă între şase luni şi un an, pentru a începe lucrările de fabricare a locomotivelor. De asemenea, muncitorii germani aveau şi rolul de a-i instrui pe muncitorii români care urmau să le ia locul.

În anul 1928, după mai puţin de un an, fabrica a devenit operaţională, pe porţile ei ieşind prima [[locomotivă cu abur] care purta numele constructorului român. În acelaşi timp, au fost instruiţi muncitori români, care i-au înlocuit pe cei germani la încheierea termenului de contract.

Din anul 1931, fabrica de locomotive „Malaxa” a început fabricarea de automotoare echipate cu motoare Diesel tip Ganz şi transmisii Mylius cu patru şi cinci trepte. În paralel cu producţia şi reparaţia locomotivelor s-a trecut şi la fabricarea unui sistem de frână (sub licenţă Knorr) şi a distribuitorului de aer.

Împreună cu inginerul Henry Holban, Malaxa a pus la punct o strategie integratoare în spaţiul naţional unificat pentru domeniul construcţiilor şi exploatării automotoarelor. Între anii 1932-1934, savantul George (Gogu) Constantinescu a folosit principiul sonicităţii la invenţia sa „Convertorul sonic de cuplu”, aplicat cu succes la locomotivele şi automotoarele produse la uzinele „Malaxa” din Bucureşti.

În anul 1933, în plină criză economică mondială, uzina „Malaxa” livra locomotiva cu numărul 100. Anii care au urmat până la începerea celui de Al doilea război mondial au fost ani de mare succes pentru uzina „Malaxa”, care a devenit una dintre cele mai productive din ţară, fiind apreciată şi cunoscută în lumea întreagă. Producţia cea mai ridicată a uzinei s-a realizat în anul 1935, cand s-au fabricat 93 de locomotive Malaxa. În anul 1936 s-a realizat prototipul primei locomotive Diesel de concepţie românească, care a intrat în fabricaţie de serie, livrându-se către CFR în anul 1938 primul lot de 28 locomotive.

Începând din anul 1939, uzinele Malaxa au fost în măsură să construiască toate categoriile şi tipurile de locomotive (seriile 50.100, 230.0, 142.000). Locomotivele din seria 151.001 de concepţie românească erau dintre cele mai puternice din Europa la acea vreme şi au avut un succes comercial răsunător la Târgul Internaţional de la Milano din anul 1940. Datorită succesului dobândit în construcţia de locomotive la uzinele Reşiţa şi Malaxa, începând din anul 1930, în România nu s-a mai importat nici o locomotivă.

Alte Fabrici

În paralel cu producţia de locomotive, Nicolae Malaxa construieşte fabrica de ţevi din oţel fără sudură (actuala uzină Republica), aplicând pentru prima dată pe continent procedeul american de laminare „Stiefel”.
Între anii 1937-1938, Malaxa a construit Fabrica de muniţii de artilerie şi armament în incinta Fabricii de material rulant. Uzinele Malaxa au produs pe baza unui plan general de apărare a ţării muniţie de artilerie, armament şi tanchete proiectate după o concepţie românească.

În numai 12 ani (1928-1939), uzinele Malaxa au evoluat dintr-un atelier de reparat material rulant până la dimensiunile unui concern industrial de primă mărime în Europa. Uzina organizată de Malaxa, după planurile proprii, era astfel concepută încât putea să-şi schimbe rapid producţia industrială de serie, realizându-se astfel capacităţi pentru producţia de echipamente industriale, utilaje pentru industria chimică, petrolieră şi altele.
Malaxa a iniţiat şi implementat în România industriile: de aparataj pentru material rulant (1939-1943); motoare Diesel (1935); transmisii mecanice pentru automotoare, inclusiv sisteme de comandă (1936-1937); tuburi de oţel fără sudură (1937 după procedeul Stiefel); locomotive Diesel pentru CFR (1938); aparatură optică (1938).

În anul 1937 la Belgrad şi apoi în anul 1940 la Milano, Nicolae Malaxa prezenta cele mai noi tipuri de automotoare româneşti, competitive pe plan european, deşi această industrie fusese înfiinţată abia în anul 1934.
Nicolae Malaxa s-a îngrijit şi de problemele sociale ale muncitorilor, asigurându-le salarii mai mari decât în alte uzine, asistenţă socială şi medicală, echipamente de lucru şi masă la cantină. La construcţia uzinelor Malaxa, l-a luat drept colaborator pe arhitectul Horia Creangă, astfel uzinele construite după indicaţiile lui Malaxa reprezintă o contribuţie importantă la aplicarea arhitecturii moderne în domeniul construcţiilor industriale.
În anul 1945, a fost fabricat la Reşiţa un automobil românesc cu numele de Malaxa, de către fabricile industriaşului român Nicolae Malaxa, al cărui nume îl poartă.

De asemenea, Malaxa a fost acţionar şi la uzinele Astra Arad, Unio Satu Mare, IOR Bucureşti (Industria Optică Română), Uzinele şi Domeniile de Fier din Reşiţa (UDR). La sfârşitul anilor ‘30, din concernul Malaxa făceau parte, printre altele, uzinele Faur, Republica, Tohan Zărneşti şi Magazinele Unite de Fierărie din Galaţi.
Istoricul Ioan Scurtu susţine că Nicolae Malaxa s-a îmbogăţit datorită sprijinului masiv acordat de guvern sub formă de credite şi comenzi de stat. Guvernul i-a acordat credite de stat, avansându-i capitalul, iar apoi îi cumpăra producţia solicitată, asigurând producătorului profituri substanţiale. Astfel, pentru uzinele Malaxa din Bucureşti au fost ani în care 98% din producţie era livrată către stat, profiturile obţinute atingând rate între 300% şi 1 000%.

Comenzile de stat se datorau bunelor relaţii menţinute de Malaxa cu Casa Regală (în special cu regele Carol al II-lea), iar o parte din profituri se întorceau la rege sub formă de donaţii şi acţiuni.
Constantin Argetoianu a afirmat (conform aceluiaşi istoric citat) că Nicolae Malaxa „şi-a constituit un fond de rulment al corupţiei”. Argetoianu îl citează pe Nicolae Malaxa care în momentul în care i-a înmânat regelui Carol al II-lea o servietă cu 100 milioane de lei, ar fi declarat: „Majestate, industria grea vă este profund recunoscătoare pentru tot ce aţi făcut şi vă rugăm să primiţi această sută de milioane de lei ca o modestă contribuţie pentru operele de asistenţă ale Palatului”.

Mai multe informatii pe Wikipedia. Voi ati auzit de el? Pana acum o saptamana nu auzisem de Malaxa.

Adevarate bijuterii, pacat de ele, merita sa fie in muzeu si intretinute, nu sa rugineasca!